Perle de mielină

Am un gând nestins de hipocamp, Sacru mister, Ascuns de emisfere, în receptacol, Vibrând în non-control, ca un oracol Cu negrul vid din stele, pe-o parte bleu de cer! De pe scoarţele cerebrale se desprind petale Milioane, Pătate cu sânge, inspiră profundă damnare. Cad petale până la secare, până la moarte... Scoarţa putrezeşte iar neuronii se acund într-o carte. Când credeam că totul e doar un joc trist şi banal În luna lui Florar, au fost sădite seminţe de cristal Simt perle de mielină vidate în al meu cortex Orice frică, orice temere e smulsă de vortex. Incontinenţa de amor, boală incurabilă Cânţi o partitură într-o greşită octavă Sterilizezi conştiinţa în autoclavă Realizezi că tonul e amorf şi tern Simfonia sufletului răsuna veşnic În etern... E evidentu-n aparenţe vii, teluriene, Citite material în simţ, miros, retine, În pipăit de vis, plăcerile de bine De îndestulat ambiţii pământene.